Marocul formarea statului din prezent, pozitia sa din nord-vestul

Marocul a suferit o serie de invazii pana la formarea statului din prezent, pozitia sa din nord-vestul Africii avand un rol important in istorie. Cu timpul, datorita locatiei si influentelor diferitelor culturi s-a conturat Marocul de astazi. Statul a fost ocupat inca de acum aproximativ opt mii de ani. Printre principalele cuceriri s-au aflat: invazia romanilor (secolul I i.e.n.), vandalilor (secolul al V-lea e.n.), bizantinilor (secolul al VI-lea e.n.), vizigotilor (secolul al VII-lea e.n.), arabilor (secol al VIII-lea e.n.) si cea din urma invazia europenilor. In primul mileniu i.e.n. comerciantii fenicieni au populat coasta de nord a Africii si si-au stabilit capitala la Cartagina (Tunisia de astazi). Ei au intemeiat asezarile Tangerului (,,Tingis”), Essaouira (,,Mogador”), Tetouan (,,Tamuda”), Larache (,,Lixus”). Civilizatia feniciana a avut o influenta majora asupra Marocului, prin introducerea vitei de vie, folosirea metalelor, dar mai ales prin spiritul comercial, avand drept dovada ,,Periplul lui Hannon”.La scurt timp dupa, au fost urmati de cucerirea grecilor care si-au stabilit¬† numeroase locatii pe teritoriul Africii de Nord.¬†Influenta ocupatiei romane o inlocuieste pe cea a suzeranitatii punice din perioada razboaielor punice (246-146 i.e.n). Berberii (denumirea in araba ,,Imazighen”, insemnand ,,oameni liberi”) au format substratul etnic autohton al Marocului, de unde provine si denumirea regiunii ,,Berberia”. Regiunea a fost invadata de catre romani in perioada 145 i.e.n. si 439 e.n. S-au format grupari extinse care erau conduse si administrate de catre un Consiliu de oameni in varsta, fiind considerati cei intelepti. In timpul luptelor dintre Cezar si Pompei , in anul 46 i.e.n. Africa de Nord a fost impartita in doua teritorii romane: Mauretania Tingitana (capitala la Tingis-Tanger) si Mauretania Caesarea (capitala la Caesarea).Ocupatia romana a reusit sa isi lase amprenta prin numeroase monumente: ruinele din Tanger si Volubilis, relicvele limesurilor romane dintre Rabat,Fes si oceanul Atlantic cu numele de ,,Canalul Faraonului”, prin arhitecturile unor cladiri, numirea unor orase foste colonii (Lixus, Banasa, Ceuta, Tetouan) sau chiar prin numele unor plante. Cu toate acestea, romanii nu au reusit sa invinga triburile berbere. Imparatul Diocletian a fost nevoit sa abandoneze lupta atunci cand berberii atacau frontierele. Desi nu s-au consemnat date amanuntite privind aceste lupte, se stie faptul ca acestea au luat amploare in perioada lui Claudius cand armatele romane au traversat Atlasul. Stapanirea romana a fost dominanta in partea estica a Africii de Nord, in Tunisia si Algeria. In perioada in care Imperiul Roman era in situatie de criza, au avut loc o serie de invazii germanice, si tot in aceasta perioada au fost intrevazute si atacurile vandalilor in nordul Africii. Vandalii au cucerit Spania, unde au fost exilati de vizigoti, iar in anul 429 , sub conducerea regelui Genseric au debarcat pe tarmul African, in Tanger. De aici au pornit catre teritoriile din prezent ale Tunisiei si Algeriei, unde au aranjat multiple expeditii militare.Desi urmatoarele cuceriri s-au facut simtite in mod deosebit in provincia Tingitana, atacurile constante ale berberilor le-au diminuat capacitatea de lupta. In anul 534 generalul Belizarie a reusit sa-i invinga definitiv pe vandali, berberii reusind sa recupereze o parte din teritorii